În alte țări, cum ar fi India, oamenii profită de substanțele nutritive pe care le conține coaja de banană de zeci de ani, nu le aruncă. Bineînțeles, coaja este puțin amară și groasă, ceea ce înseamnă că nu poate fi mâncată. În schimb, ei o folosesc sub formă de ceai. Iată de ce este foarte sănătos ceaiul din coajă de banană și ce afecțiuni poți preveni prin consumul lui.
Datorită cantității mari de fibre insolubile și solubile, coaja de banană are efecte pozitive asupra nivelului ridicat de colesterol. Potrivit clickpentrufemei.ro, cantitatea de fibre este mai mare în coajă decât în fruct, dar ambele sunt sursă importantă de potasiu, ceea ce ajută la echilibrarea fluidelor și a electroliților în organism, reglând bătăile inimii. În plus, prin menținerea colesterolului sub control este redus riscul de afecțiuni cardiovasculare.
CITEȘTE ȘI: Ceaiul-minune care devine tot mai popular: Te scapă de infecțiile urinare și previne îmbătrânirea
Coaja de banană conține compuși anticancerigeni puternici, precum și proprietăți citoprotectoare și antimutagene, care pot ajuta la scăderea riscului de apariție a cancerului. Coaja mai este și sursă importantă de fitochimicale, cum sunt polifenolii și carotenoizii, care sunt cunoscuți ca antioxidanții care luptă împotriva cancerului.
Coaja de banană conține triptofan, un compus cunoscut pentru faptul că stimulează eliberarea serotoninei și a dopaminei, doi hormoni care îmbunătățesc starea de spirit și care luptă împotriva stresului.
Bucură-te de un somn odihnitor bând o ceașcă de ceai de coajă de banană. După cum am menționat anterior, triptofanul induce o stare de somnolență și previne astfel insomnia. În plus, deoarece triptofanul are efect și asupra nivelului de serotonină, iar serotonina, la rândul său, îmbunătățește calitatea somnului, te vei odihni mult mai bine.
CITEȘTE ȘI: STUDIU ştiinţific: Cercetătorii au descoperit ceaiul care te face mai inteligent
Cojile de banană conțin o cantitate mare de fibre solubile și insolubile, care sunt cunoscute pentru stimularea procesului de digestie și pentru inducerea senzației de saturație. Nu numai că vei mânca mai puțin după ce vei începe să bei ceai de coajă de banană, ci vei preveni poftele pentru alimente nesănătoase. În plus, va stimula metabolismul ca să ardă mai multe calorii și, în același timp, te va energiza.
– 150 ml apă
– 1 coajă de banană
Pune într-un ibric apa la fiert. Adaugă coaja de banană când apa fierbe, acoperă vasul cu o farfurie și apoi îndepărtează-l de pe foc. Lasă-l 10 minute acoperit pentru infuzie. Strecoară ceaiul într-o cană. Poți adăuga și puțină scorțișoară pudră și o lingură de miere (pentru gust). Se bea imediat. Recomandat este să bei ceaiul dimineața sau seara.